Academia rurală transilvană

Un proiect inedit în peisajul educațional actual din România, inspirat după mișcarea culturală și proiectul de ţară dezvoltat în perioada interbelică pentru satul românesc. Proiectul a fost inițiat în 1999 de un grup de persoane de omenie, care au pus bazele turismului rural, ecologic și cultural în Transilvania.

Cei ce au pus bazele primei emancipării a învățământului românesc au promovat ca valoarea fundamentală demnitatea ca bază a formării și desăvârșirii caracterului.

Nu tot ce ţine de educaţie trebuie legat de şcoală. O comunitate autentică îşi diversifică mecanismele de perpetuare a experienţei spe­cifice, instaurând sau întreţinând rute alternative de transmitere culturală. Chiar dacă la un moment dat survine o specializare a unor foruri în a livra educaţia, e nevoie de o osmoză şi de o simfonie paideică la nivel comunitar. Există la nivelul comunităţii forme specifice, uneori ne-manifeste chiar ascunse, de transmisie şi reproducere culturală. Se structurează de la sine anumite ocazii de perpetuare a ceea ce se dovedeşte a fi valoros. Oricât de evoluată ar fi o societate, nu ne putem lipsi de straturi sau gesticulaţii paideice validate în decursul timpului. Sunt generate la nivelul unor structuri mai naturale, cum ar fi familia, grupul de prieteni, comunitatea confesională, branşa profesională etc. Răspund mai adecvat cerinţelor momentului, ale contextului, ale persoanei, iar la un moment dat, acestea au un impact mai mare şi mai profund decât influenţele şcolare. O societate sănătoasă are nevoie de astfel de structuri alternative, cu funcţii şi consecinţe formative nemaipomenite. Existenţa unui for specializat în livrarea educaţiei (şcoala) nu presupune să ne dispensăm de forme comple­mentare de însuşire şi învăţare a valorilor. Oricât de moderni am vrea să fim, nu este bine să distrugem formele primare ale învăţării socio-comunitare care s-au conservat până acum. Nu prin anihilare înaintăm, ci prin coexistenţa şi împletirea funcţională a factorilor educogeni, intra şi extracomunitari, prin subsumarea şi fructificarea unor structuri care şi-au dovedit viabilitatea formativă dincolo de precarităţi, căderi, vremuri.